Utilizare
Prezenta invenţie se referă la un procedeu de obţinere a unor suspensii stabile de nanoparticule biogene de seleniu zerovalent, care sunt destinate în special aplicării ca biostimulanţi pentru plante.
Problema Abordată
Problema tehnică pe care o rezolvă invenţia este de a realiza un procedeu de biosinteză a nanoparticulelor de seleniu prin care să se reducă toxicitatea metabolică a sărurilor de seleniu şi prin care să fie favorizată biosinteză de nanoparticule cu coroană de (bio)polimeri amfifili.
Descrierea Tehnologiei
Procedeul, conform invenţiei,constă în etepele de realizare a unui mediu de cultură mixotrof pentru alge care include 2% vinasă de la fabricarea drojdiei de panificaţie, adăugarea aseptică a unei soluţii de selenit de sodiu 10 mM, inocularea mediului cu o suspensie de microorganisme fotosintetizate, incubarea până la obţinerea unei densităţi optice corespunzătoare acumulării a 5 g la litru de mediu, ultrasonarea culturii de microorganisme fotosintetizate-nanoparticule de seleniu şi separarea prin centrifugare a debriurilor celulare, omogenizarea supernatantului urmată de concentrare prin ultrafiltrare tangenţială a suspensiei, până la o concentraţie a nanoparticulelor de seleniu care determină o densitate optică la 600 nm DO600 de 0,4…0,8.
Avantaje / Oportunități
Procedeul conform invenţiei prezintă următoarele avantaje:
✓ Accelerează metabolizarea seleniului întrucât betaina, ingredientul major al vinasei, favorizează regenerarea adenosil-S-metioninei, donorul de metil implicat în conversia sărurilor de seleniu în (metil)selenoaminoacizi ;
✓ Melanoidinele amfifile din componenţa vinasei stabilizează suplimentar nanoparticulele de seleniu sintetizate de către microorganisme;
✓ Potenţează acţiunea biostimulantă asupra plantelor de cultură prin asocierea nanoseleniului cu betaină.
Proprietate Intelectuală
PROCEDEU DE BIOSINTEZĂ A SUSPENSIILOR STABILE DE NANOPARTICULE DE SELENIU
Brevet de invenție acordat de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci OSIM: RO135350A2 / 30.12.2021
Autori: OANCEA Florin; CONSTANTINESCU – ARUXANDEI Diana; VELEA Sanda; GĂLAN Ana Maria; PAULENCO Anca.